Mic manual uselist de anihilare a CCR

Mic manual uselist de anihilare a CCR
Publicat: 04/07/2012, 21:25
Actualizat: 29/07/2014, 21:57

„Nu ne atingem de judecătorii Curții Constituționale!”, au sărit liderii USL, aflați în plină ofensivă de prelure totală a Puterii. Îi crede cineva, când promisiunile lor țin de dimineață până la prânz? Avântul demolator le-a fost doar ușor domolit de declarațiile îngrijorate ale ambasadorului SUA la București și ale comisarului european pentru justiție (de opinia publică internă îi doare-n cot!), care constatau că noii guvernanți amenință independența justiției și statul de drept. Altfel, USL lucrează, neabătută și după propriu-i manual, la scoaterea din scenă a Curții Constituționale a României, astfel încât, în marșul ei spre ocuparea statului, să nu se mai împiedice de ea.

Îndrumarul domnilor Victor Ponta și Crin Antonescu este pe cât de simplu, pe atât de eficient. El prezintă două metode principale, prin care CCR poate fi anihilată, fără a fi desființată ca entitate și fără a schimba, dintr-un foc, șase judecători indezirabili, cum a scris, pe cer, porumbelul scăpat de dl Antonescu.

Prima dintre acestea, patentată deja cu succes, înseamnă ignorarea, pur și simplu, a deciziilor necovenabile ale Curții. Premierul Ponta a și făcut-o, în urmă cu o săptămână, când a luat, iute, avionul spre Bruxelles, deși CCR hotărâse ca România să fie reprezentată la UE de către șeful statului. Primul ministru s-a înarmat cu o decizie în favoarea sa, dată de Parlament, și cu argumentul că verdictul constituțional nu fusese publicat în Monitorul Oficial, pe care tocmai îl trecuse sub controlul său direct. Ce ar putea arunca la gunoi, în continuare? Imediat, avizul privind suspendarea președintelui Traian Băsescu. Este consultativ și, chiar dacă regulile civilizației politice spun să se țină cont de el, PSD, PNL și PC nu-l vor băga în seamă, așa cum s-a întâmplat la precedentul referendum de suspendare. Și atunci Curtea a constatat că nu există temei pentru declanșarea procedurilor, dar nu le-a păsat. După aceasta, declararea legii uninominalului pur drept neconstituțională. În mod normal, actul normativ – care, după alegeri, ar fi putut transforma USL în stăpâna absolută a Parlamentului, omorând opoziția – ar trebui abandonat, fiind considerat neconstituțional în integralitate, dar USL are altceva de gând. Și anume, promovarea lui prin ordonanță de urgență, așa cum reiese din discursurile propagandiștilor de serviciu. Așadar, și „mama Curții Constituționale”, vorba pesedistului Zgonea, de le-ar pune bețe-n roate, că guvernanților li se rupe de ea.

A doua metodă se aplică Legii de organizare a CCR. Mai precis, useliștii pot modifica orice prevedere a acesteia, care nu este înscrisă și în Constituție, iar precedentul a fost creat prin scoaterea hotărârilor Parlamentului din competența Curții. Acestea erau incluse numai în legea specială, nu și în cea fundamentală, așa încât le-au șters de la Articolul 27, cât ai bate din palme. Le va fi mai greu, dar nu imposibil să scape de unii judecători. Nu pot umbla la mandatul sau inamovibilitatea acestora, dar îi pot vulnerabiliza adăugând, de pildă, litere noi articolelor 64 și 67, referitoare la conduită și încetarea mandatului, sau îi pot vâna – așa cum au și încercat – pentru incompatibilități. În fond, de ce să-i schimbe, punându-și lumea în cap, când e mai lesne să-i transforme în inși obedienți și temători?!

După modificarea legii CCR prin ordonanță de urgență, petrecută astăzi, perechea Ponta-Antonescu ne arată rânjind că manualul lor e mai tare decât Constituția.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
O erupție uriașă din clasa X a lansat o furtună solară masivă spre Pământ: Aurore...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Anvelopele care devin obligatorii în România. Toți șoferii trebuie să circule cu ele
Oana Roman, jignită fără precedent. Marius Elisei și-a ieșit din fire
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
António Guterres, secretarul general al ONU, declarat „persona non grata” de guvernul israelian